Crucea Caraiman, sau Crucea Eroilor Neamului, este monumentul construit pe Muntele Caraiman, la cea mai mare altitudine in Europa, 2291 metri. Totodata, este unica pe continent si datorita marimii sale impresionante (inaltime 28 metri, fiecare brat are cate 7 metri lungime). Crucea a fost ridicata intre anii 1926-1928, pentru a cinsti memoria eroilor ceferisti morti in Primul Razboi Mondial. La vremea respectiva, era cea mai inalta constructie din lume, iar scopul era acela de a fi vazuta de la cat mai mare distanta, la ordinul reginei Maria si Regelui Ferdinand I al Romaniei. Inaugurarea si sfintirea monumentului au avut lo la 14 septembrie 1928, chiar in Ziua Sfintei Cruci.
Structura crucii este din profile de otel, si este montata pe un soclu inalt de 7,5 m, din beton armat, imbracat in piatra de calcar fasonata. In interiorul acestui soclu se gaseste o camera in care se afla un generator de electricitate pentru alimentarea celor 120 de becuri care urmeaza conturul Crucii. Monumentul este confectionat din traverse metalice imbinate in retea. Grinzile sunt din zabrele, iar golurile dintre bare se pot umple pe timpul iernii cu zapada inghetata.
Incepand cu 1939, Crucea este racordata la sistemul de iluminat public, astfel ca se renunta la generatorul din camera soclului. Crucea este luminata cu ajutorul a 300 becuri de cate 500 W fiecare si este vizibila de la distante de zeci de kilometri, pe Valea Prahovei. In prezent, exista un proiect care propune acoperirea crucii cu vopsea fluorescenta, si proiectarea unui spot laser asupra acesteia.
Cele mai accesibile cai de acces sunt cu telecabina, sau pe traseele turistice marcate, dar traseele sunt deschise numai pe perioada verii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu